Bun dansator, cu o gandire noua, preia conducerea formatiei, cu sprijinul directiunii, si monteaza dansuri autentice din zona. Momentul coregrafic “ La Stana”, prezentat in 1952 la concursul sindicatelor din tara, va deveni primul succes in calitate de coregraf.
In paralel, intre 1947-1952 ia lectii de tinuta artistica si balet cu maestra Erna Hambrodi, in perioada premergatoare infiintarii Operetei din Brasov. Fratele sau, Alexandru Vasiliu, continuand studiile de formare in aceasta directie, va deveni, in timp, prim balerin al Opertei Brasov, iar contactul sau cu dansul clasic, se va materializa in montarea unor scene din primul spectacol de prezentare al Operetei - “ Pericola” cat, si mai tarziu, in baletul “Chemarea”.
In 1958 i se ofera ocazia de a forma si conduce ansamblul Casei de Cultura a Brasovului, nou infiintata, care a reunit formatiile existente: romana, maghiara si germana.
Ansamblul POIENITA va deveni, in deceniile care au urmat, un simbol de profesionalism si palmares pentru oras, judet si tara, cu un repertoriu impresionant reprezentand toate zonele tarii cat si minoritatile nationale.
In 1958 i se ofera ocazia de a forma si conduce ansamblul Casei de Cultura a Brasovului, nou infiintata, care a reunit formatiile existente: romana, maghiara si germana.
Ansamblul POIENITA va deveni, in deceniile care au urmat, un simbol de profesionalism si palmares pentru oras, judet si tara, cu un repertoriu impresionant reprezentand toate zonele tarii cat si minoritatile nationale.
Sub indrumarea sa, se infiinteaza, de asemenea, prima clasa de folclor din cadrul Școlii Populare de Arta, din care, in ani, se vor remarca multi coregrafi, colaborarea sa cu aceasta institutie intinzandu-se pe multi ani.
Toata cariera sa a fost bazata pe culegeri de folclor facute personal, din toate zonele tarii, vatra satului reprezentand sursa sa de inspiratie. Aceste culegeri, s-au materializat, in timp, intr-o carte denumita “ Trei suite de dansuri ardelenesti “, unde sau regasit melodiile, coregrafia cat si costumele acestora.
Repertoriul Poienitei, 23 de suite de dansuri, din toate zonele Romaniei, au ajutat la obtinerea unui palmares national si international, lucru dovedit de faptul ca, locul 1 sau marele premiu, au devenit emblema ansamblului.
Perioada de “deschidere” artistica din acea vreme, i-a permis de asemenea, colaborarea cu diverse institutii culturale din alte tari precum Olanda, Belgia, Franta si Danemarca, cu ajutorul carora a facut numeroase schimburi culturale. O activitate de pionierat, in acea perioada, care a dus, la deschiderea gustului si imaginii asupra folclorului romanesc.
Intre 1978 si 1988, intr-o perioada de abuzuri si prigonire politica, a plecat de la Casa de Cultura si a lucrat la Casa de cultura a sindicatelor „Steagul Rosu” unde a format un alt ansamblu si un nou repertoriu, preponderent din zona Ardealului, cu care a obtinut din nou in cadrul Cantarii Romaniei recunoasterea nationala.
Acest lucru nu i-a adus numai prieteni si lauri ci si invidie profesionala cat si situatii de criza. Neplacerile cauzate de Securitatea din acea vreme l-au obligat sa paraseasca orasul intre 1987-1989 si asa a ajuns la Hunedoara, la Clubul sindicatului Siderurgistul.
Formatia Hategana nu a reprezentat, acolo, singura lui preocupare, ci a continuat si noul proiect, inceput la Steagul Rosu, dansul de societate.
Cei 2 ani petrecuti la Hunedoara au lasat urme in tinerii pe care i-a format atunci, formatia Hategana fiind si azi cea mai puternica in zona, iar o alta parte din dansatorii de atunci, au ajuns, azi, antrenori si arbitrii ai dansului sportiv romanesc.
Tot in aceasta perioada, a scris si prima carte de tehnica a dansurilor standard publicata in Romania, carte care a reprezentat, suportul de educare a multor instructori de dans sportiv.
Intors in Brasov, la aceeasi Casa de Cultura redenumita Reduta, in perioada 1989- 1996, si-a reluat activitatea, dar, de data aceasta, insistand nu numai pe folclor cat si pe linia dansului de societate, formand primele cursuri de initiere din oras si din tara, cat si primele participari la concursuri de gen.
Odata cu infiintarea Federatiei Romane de Dans Sportiv, a devenit vicepresedinte al acesteia si a organizat, pentru prima oara la Brasov, in 1991, prima editie a Cupei Romaniei.
In perioada 1993-1996 a format ultima sa generatie de dansatori, invitat fiind de directorul Colegiului National A. Șaguna sa infiinteze o formatie a liceului cu care nu numai ca a reusit sa plece dupa primul an de munca in turneu in Germania, dar a si completat randurile ansamblului Poienita.
Noiembrie 1999 a fost sfarsitul carierei si vietii sale, plecand subit plin de proiecte neincheiate pentru ca, dupa spusele lui: “Eu n-am ales aceasta meserie pentru bani. Este o poveste de dragoste, pentru ca este iubirea vietii mele“
Atat de multe generatii au fost marcate de taria personalitatii sale, incat si la comemorarea a 20 de ani de la trecerea sa in nefiinta, scena si sala de spectacol au fost neincapatoare .
Anul 2000 a fost cel in care Brasovul i-a recunoscut meritele, prin decernarea Diplomei si Titlului de Cetatean de Onoare, iar domnul Prof. Ion Topolog Popescu i-a dedicat, in 2008, o carte de amintiri “Ioan Corneliu Vasiliu, O viata dedicata dansului romanesc“.